Aseară Maria stătea pe wc şi făcea treabă mare, eu stăteam pe marginea căzii şi aşteptam să se umple cada pentru băiţa ei. Într-adevăr mă gândeam la ceva, la care Maria “mami ce gîndeşti tu acolo?”
Modestie mai 4, 2009
Maria a stat la mama o săptămână cât timp am fost noi plecţi la ski în Austria. Acolo a făcut numai nebunii şi în plus de asta numai ce a vrut ea. Într-una din zile era cu mama în parc şi făcea numai nebunii. Mama îi spune “Maria nu eşti cuminte deloc!”, la care ea “Nu sunt cuminte dar sunt frumoasă.”
DEX al Mariei mai 4, 2009
hania = ştefania (oraşelul leneş)
mecasa! = medicament
băbăluş = bebeluş
apatiu = aspirator
hameaua = pijama
muchiţa = maimuţică
gita = gina
ati = lapte
moş cuciun = moş crăciun
buca, bucu = bunica, bunicul
apaşu = iepuraşul
cukie = crocodil, biscuite
naca, naciu = naşa, nasul
guga = luca
pac =parc
mătii = …….. mătii,
şi dicţionarul poate continua dar mami nu şi le mai aminteşte foarte bine si trebuie consultat şi tati.
Discuţie martie 31, 2009
Într-una din seri ne jucam prin casă. Toate bune şi frumoase, când deodată Maria vine şi mă muşcă. Îi spun că nu este frumos, că nu se face aşa, că pe mami o doare şi o întreb:
“tu nu o iubeşti pe mami ?”
“nu”
“cum nu Maria că mami te iubeşte pe tine foarte mult!”
“treaba ta.”
Căţelul buclucaş februarie 12, 2009
Am fost aseară la bucu să mîncăm. Binenţeles fericire, nebuneală şi mai ales joacă. La un moment dat că merge la baie să facă caca. Cum stătea copilul magic pe wc se aude de afară un căţel care lătra de mama focului. Maria “mami închide geamul că mă aude căţelul şi râde de mine.” Când am auzit …… Închid geamul şi îmi făceam de lucru prin baie. Se aude din nou căţelul. Maria “gata m-a auzit”.
Prăjitura februarie 11, 2009
Ziua de marţi este pentru curaţenie. Vine Nicol spre marea bucurie a Mariei. Nicol scoate aspirator, lighean cu apă, diferiţi detergenţi care de mai care mai coloraţi, mopul. FERICIRE…..Maria nu are voie cu toate astea, dar ziua de marţi este totuşi o zi de marţi.
După mai multe încercări nereuşite de a lua mopul, de a băga mâna în apa, tanti Gina o convinge să plece în parc, spunându-i că merge să cumpere prăjituri. Nicol îi spune Mariei să îi cumpere şi ei o prăjitură, la care Maria se întoarce supărată spre Nicol “Nu meriţi” şi pleacă.
O zi nebună noiembrie 27, 2008
Ajung ieri acasă, nici nu intru bine şi tanti Gina începe sa îmi spună că Maria nu a fost cuminte deloc, că a ţipat, a tras-o de păr, a scipat, a urlat, nu a dormit şi lista poate continua. Ea se uita la Gina şi îi zice “Gina taci.” O cert şi eu, îi zic că nu este frumos, nici nu m-a auzit măcar. Râdea la mine şi se uita cu coada ochiului la Gina.
Vine Miki acasă eu îi povestesc ce a făcut Maria, Miki îi face morală. Ea ascultă ce acultă după care îşi găseşte o scamă şi se juca cu degetul cu ea. Miki o întreabă foarte serios “Maria eu cu cine vorbesc?” , la care ea răspunde “Cu mine.” Ne-a bufnit pe amândoi râsul şi gata observaţiile.
De vină a fost becul… noiembrie 6, 2008
Miki încerca să schimbe un bec în bucătărie, lucru nereuşit de altfel. Această acţiune s-a soldat cu ruperea firului, dar să nu vă închipuiţi că din cauza lui ci din cauza firului care era foarte şubred – citat Miki – dar să nu mă întrebaţi şi pe mine din ce cauză. Când s-a rupt firul Miki a izbugnit şi a înjurat normal (p…. măsii), lucru auzit de Maria care de altfel se juca prin casă. Coboară Miki de pe masă şi o vedem că se urcă pe scaun, de pe scaun pe masă se uită la bec şi zice cu năduf “mătii“. Aşa că Maria a mai învăţat ceva “nou” spre disperarea mea.
S-a spat ciopelul noiembrie 6, 2008
Vine Maria într-o viteză la mine după ce a descălţat-o Miki la venirea lor acasă din parc şi îmi zice:
“Ute mami spat ciopelul!” Când am auzit şi eu şi Miki ……….I-am explicat ca ciorăpelul s-a rupt nu s-a spart, dar nu ştiu cât a înţeles.
